Google a lansat un update pentru smartphone-urile din seria Pixel care le conferă acestora două facilități pentru care mulți utilizatori se așteptau să existe de la început.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Cele două noi funcții pe care posesorii acestor device-uri le vor avea la dispoziție se numesc “double tap” și “raise to wake”.
Prima dintre acestea permite verificarea rapidă a notificărilor printr-o simplă apăsare simultană cu două degete pe ecran. Este o metodă mult mai rapidă decât modul obișnuit în care se face acest lucru și care presupune mai întâi aprinderea manuală e ecranului, iar apoi deschiderea meniului de notificări.
CITEȘTE ȘI VIDEO Alertă - o problemă a browser-ului Safari duce la blocarea iPhone-urilor și iPad-urilor
Cea de-a doua opțiune, “raise to wake” realizează aceeași comandă - verificarea notificărilor - numai că în loc de atingerea cu două degete a ecranului acest lucru se poate face prin ridicarea telefonului. Practic, ecranul se aprinde și afișează notificările automat în momentul în care este ridicat de pe un birou sau scos din buzunar.
Cele două facilități nu reprezintă o noutate, chiar și Google oferindu-le în cadrul unora din telefoanele din defuncta serie Nexus, precum Nexus 6P al celor de la Huawei.
Pixel și Pixel XL sunt primele smartphone-uri produse de Google. Ambele au dotări și prețuri de flagship, fiind create pentru a concura direct la iPhone-ul celor de la Apple, chiar dacă, în proces, aduc atingere partenerilor tradiționali - ceilalți producători de telefoane cu Android.