Lista completă a trofeelor atribuite în cadrul celor 24 de categorii de premii care au fost decernate la gala Oscar 2017.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Premiile Oscar sunt atribuite în fiecare an pe baza voturilor exprimate de membrii Academiei de film americane (Academy of Motion Picture Arts and Sciences – AMPAS), scrie News.ro.
Cea de-a 89-a gală de decernare a premiilor Oscar a avut loc în noaptea de duminică spre luni la Dolby Theatre din Los Angeles. Gala a fost transmisă în direct de postul american ABC și a fost difuzată în peste 225 de țări și teritorii din întreaga lume.
Evenimentul a fost prezentat de Jimmy Kimmel.
Gafă uriașă la decernarea premiului pentru "cel mai bun film"
Decernarea Oscarului pentru ”cel mai bun film” a fost momentul cel mai așteptat și controversat al serii. Pentru a marca 50 de ani de la lansarea filmului ”Bonnie and Clyde”, actorii Faye Dunaway și Warren Beatty au fost invitați să prezinte câștigătorul acestui premiu.
Echipa filmului ”La La Land” a urcat pe scenă pentru a primi trofeul și producătorii acestui musical au început să mulțumească organizatorilor, dar s-au oprit după câteva momente, atunci când și-au dat seama că filmul ”Moonlight” era câștigătorul real al trofeului.
”Nu știu dacă ăsta este adevărul, este mai presus de visele mele”, a spus regizorul filmului ”Moonlight”, Barry Jenkins, după ce a urcat pe scenă.
Warren Beatty a spus că a primit un plic greșit, pe care scria Emma Stone, din acest motiv anunțând ”La La Land” drept câștigător.
”Nu știu ce s-a întâmplat, mă învinovățesc. Nu vreau să vedem persoane dezamăgite. Știam că o să dau greș cu prezentarea asta”, a spus în final prezentatorul galei, Jimmy Kimmel.
Jordon Horowitz, unul dintre producătorii filmului ”La La Land”, și-a dat seama de acea eroare în timp ce se afla pe scenă și a arătat spectatorilor plicul în care era menționat faptul că ”Moonlight” câștigase Oscarul pentru cel mai bun film.
CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO Nokia 3310, relansat oficial. Cât va costaPrezentăm mai jos lista completă a premiilor decernate la gala Oscar 2017:
Cel mai bun film: “Moonlight”
Cel mai bun regizor: Damien Chazelle (”La La Land”)
Cel mai bun actor în rol principal: Casey Affleck
Cea mai bună actriță în rol principal: Emma Stone (”La La Land”)
Cel mai bun actor în rol secundar: Mahershala Ali (”Moonlight”)
Cea mai bună actriță în rol secundar: Viola Davis (”Fences”)
Cel mai bun film străin: ”The Salesman” (Iran)
Cel mai bun lungmetraj de animație: ”Zootopia”
Cea mai bună regie artistică: ”La La Land”
Cel mai bun scenariu adaptat: ”Moonlight” (Barry Jenkins, Tarell Alvin McRaney)
Cel mai bun scenariu original: ”Manchester by the Sea” (Kenneth Lonergan)
Cea mai bună imagine: ”La La Land”
Cel mai bun montaj: ”Hacksaw Ridge”
Cea mai bună coloană sonoră: ”La La Land”
Cel mai bun cântec original: "City of Stars" (”La La Land”)
Cel mai bun montaj de sunet: ”Arrival”
Cel mai bun mixaj de sunet: ”Hacksaw Ridge”
Cele mai bune efecte vizuale: ”The Jungle Book”
Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: ”Suicide Squad”
Cele mai bune costume: ”Fantastic Beasts and Where to Find Them”
Cel mai bun scurtmetraj animat: ”Piper”
Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune: “Sing”
Cel mai bun lungmetraj documentar: ”O.J.: Made in America”
Cel mai bun scurtmetraj documentar: “The White Helmets”