Alfa Romeo revine în Formula 1 după mai bine de 30 de ani

Alfa Romeo revine în Formula 1 după mai bine de 30 de ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 nov 2017

Marca Alfa Romeo revine după mai bine de 30 de ani în Formula 1, în cadrul unui parteneriat între Ferrari și echipa Sauber. Echipa elvețiană se va numi din sezonul viitor Alfa Romeo Sauber F1 Team.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înțelegerea include o "cooperare tehnologică și comercială strategică" și un "schimb de inginerie și know-how tehnic", a arătat Sauber, într-un comunicat.

"Aceast acord cu Sauber F1 Team este un pas important în reformarea mărcii Alfa Romeo, care va reveni în Formula 1 după o absență de peste 30 de ani. O marcă de poveste care a făcut istorie în acest sport, Alfa Romeo se alătură altor importanți constructori auto care participă în Formula 1. Marca însăși va profita de schimbul de tehnologie și know-how strategic, ca partener al unei echipe, Sauber, cu o experiență de necontestat", a declarat președintele Ferrari, Sergio Marchione.

În cadrul acestui parteneriat, Sauber speră să obțină semnătura pilotului Charles Leclerc, membru al Ferrari Driver Academy. Pilotul din Monaco, în vârstă de 20 de ani, a câștigat în sezonul 2017 seria "anticameră" a F1, Formula 2, scrie News.ro.

FOTO Decathlon a deschis în România primul centru logistic din sud-estul Europei, care va aproviziona trei țări. Centrul - construit de compania uneia dintre cele mai bogate familii belgiene CITEȘTE ȘI FOTO Decathlon a deschis în România primul centru logistic din sud-estul Europei, care va aproviziona trei țări. Centrul - construit de compania uneia dintre cele mai bogate familii belgiene

Constructor, dar și furnizor de motoare, Alfa Romeo a fost în Formula 1 de la prima ediție a Campioantului Mondial de Formula 1, în 1950. Giuseppe Farina a câștigat titlul mondial în 1950, la volanul unei Alfa Romeo 158, iar Juan Manuel Fangio, în 1951, cu Alfa Romeo 159. Între 1952 și 1978 nu a mai participat în calitate de constructor, revenind în 1979 ca Autodelta, devenită ulterior Malboro Team Alfa Romeo și Benetton Team Alfa Romeo, până la ultima participare, în 1985. Ca furnizor de motoare, Alfa Romeo a fost prezentă în F1 până în 1988 și a colaborat cu echipe ca Brabham și Ligier.

Compania Alfa Romeo face parte, începând din 1986, din grupul Fiat, care deține și Ferrari.

Sauber a terminat sezonul 2017 al Campionatului Modnial de Formula 1 pe ultimul loc, din zece echipe participante.

viewscnt
Afla mai multe despre
alfa romeo
formula 1