Bilanț la jumătatea fazei grupelor Euro: cum a distrus sistemul cu 24 de echipe spectacolul fotbalului

Bilanț la jumătatea fazei grupelor Euro: cum a distrus sistemul cu 24 de echipe spectacolul fotbalului
scris 18 iun 2016

Cu o săptămână înaintea startului Campionatului European din Franța, Carlo Ancelotti, de trei ori câștigător al Ligii Campionilor, a prefațat, pentru The Telegraph, competiția continentală și a oferit un pronostic sumbru. ”Când mă uit la sezonul recent încheiat din marile campionate europene, iar, apoi, la turneul final din Franța, din următoarele săptămâni, cred că Euro 2016 ar putea fi o competiție potrivită unui anume stil mai presus decât oricare celelalte. Acesta ar putea fi turneul fotbalului pe contraatac”, a spus "Carletto", care a dat exemplele Leicester și Atletico Madrid, campioana surprinzătoare a Angliei și finalista Champions League din acest an. Ambele echipe pun preț pe jocul defensiv, înainte de toate, pe îndeplinirea planului A: nu primim gol. Ambele formații cedează cu plăcere mingea adversarilor, preferând să practice un joc de așteptare și cu șarje ofensive doar pe contraatac, după recuperarea mingii pe atacul oponenților. Ambele echipe - inamice ale fotbalului spectacol, plăcut ochiului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Până vineri, după exact jumătate din meciurile din grupele Euro 2016 încheiat, putem spune că, din păcate, italianul a avut dreptate. Chiar Squadra Azzurra, naționala țării sale, poate depune mărturie despre cum a învins Belgia, într-un meci în care "diavolii roșii" erau favoriții hârtiei, cu două goluri înscrise pe contraatac și cu o apărare aprigă. A făcut-o și Ungaria, alt "underdog", care a răpus favorita Austria. Golul lui Stieber, de 2-0, a fost un exemplu la literă al teoriei enunțate de Ancelotti: apărare compactă, impenetrabilă, recuperare în marginea careului propriu, contraatac fulgerător și gol. La naiba, a făcut-o chiar și Germania, contra Ucrainei, cu un gol marcat de Schweinsteiger în prelungiri, după un contraatac-școală.

Islanda a scos un 1-1 în fața puternicei Portugalii a lui Cristiano Ronaldo, cu doar 29% posesie. Ungaria a învins Austria cu 2-0 având mingea doar 45% din timp. Tot 45% a avut balonul și Italia în fața Belgiei, câștigând identic, cu 2-0. Polonia a scos un 0-0 care aproape a calificat-o în optimile de finală, deși a avut doar 33% posesie contra Germaniei. În fine, România a ținut piept Elveției, scor 1-1, în ciuda unei posesii de doar 35%.

Șase meciuri la rând fără victorie a favoriților

Între meciurile Spania-Cehia 1-0, de luni, și Franța-Albania 2-0, de miercuri, a fost o serie de șase partide în care favoritele nu au reușit să câștige: Irlanda-Suedia 1-1, Belgia-Italia 0-2, Austria-Ungaria 0-2, Portugalia-Islanda 1-1, Rusia-Slovacia 1-2, România-Elveția 1-1.

Până vineri - când, seara, Spania a reușit un 3-0 contra Turciei - după 50% (18 jocuri) din cele 36 ale fazei grupelor, au fost marcate 34 de goluri, adică o medie de sub două reușite pe meci, Euro 2016 fiind, din acest punct de vedere, doar al doilea Campionat European care "reușește" contraperformanța asta. Mai mult, dacă-și va păstra trendul până la final, turneul din Franța va bate recordul, devenind competiția cu cele mai puține goluri marcate pe meci din toate Campionatele Mondiale și Europene din istorie. Ca o comparație, Copa America 2016, care se desfășoară în același timp, dar cu 16 echipe, are o medie de 2,88 goluri pe meci, față de 1,88 de la Euro 2016. Euro 2012 a avut o medie de 2,45 goluri pe partidă. Doar Euro 1980 a mai coborât sub două goluri pe meci.

Bilanț la jumătatea fazei grupelor Euro: cum a distrus sistemul cu 24 de echipe spectacolul fotbalului

Spectacolul cere timp și frica păzește pepenii

Una din explicații o dă tot Ancelotti. "E un adevăr simplu: ca să construiești din spate, cu răbdare, prin pase, e nevoie de ore și ore de antrenamente pe teren pentru a ajunge la un asemenea rafinament tactic. Asta dacă nu ești Spania și ai un grup de jucători care fac asta dintotdeauna. O apropiere mult mai simplă este să te bazezi pe contraatac", a mai spus italianul.

Selecționerii devin tot mai puțin antrenori, din cauza lipsei timpului la dispoziție alături de o echipă, de cele mai multe ori încropită nu după un plan tactic sofisticat sau o strategie coerentă, ci pe baza a ceea ce-ți oferă aria de selecție: un amalgam de jucători de caracteristici atât de diferite și uneori atât de incompatibili între ei, neavând nimic altceva în comun decât naționalitatea. Să antrenezi un stil de joc care să se bazeze pe posesie, construcție, faze elaborate, pare de domeniul fantasticului într-o epocă în care jucătorii de la marile cluburi joacă în jur de 60 de partide într-un sezon, iar timpul în care sunt la dispoziția antrenorului naționalei e tot mai redus.

În aceste condiții, calculele lui Ancelotti sunt îndreptățite: un stil bazat pe apărare și contraatac e cel mai potrivit, întrucât îți ia cel mai puțin timp să-l pui la punct și să-l faci utilizabil. Și poate fi realizat cu ”materialul clientului”. Astfel, spectacolul fotbalistic are de suferit. O echipă care se apără 90 de minute, pândind un rar prilej de a contraataca și de a-și crea două-trei ocazii, din care speră să fructifice una, nu oferă foarte multe din punct de vedere estetic.

Toate aceste lucruri au o cauză comună. Pe care, deși Ancelotti nu a rostit-o, o știe foarte clar. Pentru că ea i-a dat "inspirația" să prognozeze atât de corect felul în care se va desfășura turneul din Franța. Problema este majorarea numărului de echipe la 24, pentru prima dată la un Campionat European. E tot ce putea fi mai dăunător calității fotbalului. Cu 16 echipe  sau 32 - dacă tot se dorea o sporire a numărului de participante - turneul ar fi avut mult mai puțin de suferit. Ca și spectacolul.

Bilanț la jumătatea fazei grupelor Euro: cum a distrus sistemul cu 24 de echipe spectacolul fotbalului

Sistemul actual, cu 24 de echipe împărțite în șase grupe, duce la următoarea situație: pentru a avea 16 echipe în fazele eliminatorii (e necesar să fie un multiplu de patru) trebuie să se califice, pe lângă cele mai bune două din fiecare grupă (12, în total), încă patru: formațiile cu cea mai bună clasare de pe locul 3 din patru din cele șase grupe. Asta înseamnă că se joacă 36 de meciuri - dintr-un total de 51 ale turneului -, adică 71% din total, pentru a elimina doar o treime dintre participante.

Șansa de a te califica în optimi chiar și de pe locul 3 face echipele să apeleze exact la stilul indicat de Ancelotti. Apărare, apărare, apărare și, dacă se poate, contraatacuri și faze fixe, pentru a înscrie. Partea a doua e opțională. Pentru că sistemul face posibil, din punct de vedere matematic, ca o echipă să poată ajunge în fazele eliminatorii chiar și fără să marcheze vreun gol. The Guardian calculase, înaintea turneului, că sunt 87% șanse ca o echipă să se califice cu trei remize albe în optimile de finală! Cu patru puncte - un egal și o victorie la limită - îți sporesc considerabil șansele să ajungi în faza următoare.

Românii să se hotărască dacă vor pâine sau calificare

Așa se explică de ce echipele nu-și asumă riscuri. De teamă. Frica păzește pepenii. Și pentru că nu au nevoie. De aceea, România își permite să piardă un meci, să remizeze în al doilea - cu mult noroc, e drept - și să fie, înaintea ultimei etape, cu șanse reale de a se califica chiar și de pe locul 2 din grupă, nu doar de pe poziția a treia. După prima rundă de meciuri, naționala noastră, cu zero puncte și un singur gol marcat - și acela din penalty - era în cărți pentru un ipotetic acces în optimi!

Bilanț la jumătatea fazei grupelor Euro: cum a distrus sistemul cu 24 de echipe spectacolul fotbalului

Așadar, nu este de mirare că în grupe toate echipele par să plece la gând, așa cum spunea antrenorul lui Bayern, cu gândul să nu piardă, în primul rând. Să "ciupească" un egal și, dacă se poate, pe contraatac, chiar trei puncte, care i-ar asigura deja între 75% și 100% din necesarul pentru calificare. Și de aceea nu trebuie să ne mire tactica aleasă de Iordănescu în meciul cu Elveția. "Generalul" știe că o calificare din grupe va rămâne în istoria - și așa săracă în realizări - a naționalei noastre la Euro, în timp ce un joc frumos și o atitudine meritorie "țin de foame" doar pe termen scurt. Parafrazându-l pe Dragnea, Tata Puiu ar putea să clameze: "Românii trebuie să se hotărască dacă vor pâine sau o calificare". 

viewscnt
Afla mai multe despre
euro
fotbal
bilant