Ca urmare a pandemiei, primăriile vor putea aloca direct sume nerambursabile cluburilor sportive

Ca urmare a pandemiei, primăriile vor putea aloca direct sume nerambursabile cluburilor sportive
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 18 iun 2020

În cursul anului bugetar 2020, autoritățile locale vor putea acorda, în mod direct, alocații cluburilor sportive de drept public sau privat ori asociațiilor județene care își au sediul pe raza lor administrativ-teritorială. Valoarea totală a finanțărilor acordate pentru întregul an nu va putea depăși 3% din cotele defalcate din impozitul pe venit care revin autorității locale. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Parlamentul a modificat joi în acest sens, prin vot comun în plenul celor două camere ale Legislativului, ordonanța de urgență a Guvernului prin care a fost efectuată, în aprilie, prima rectificare bugetară din acest an.

Cel mai valoros fotbalist din lume este evaluat la 259,2 milioane de euro CITEȘTE ȘI Cel mai valoros fotbalist din lume este evaluat la 259,2 milioane de euro

Hotărârile consiliilor locale sau județene privind acordarea sprijinului financiar vor avea caracter individual și în acestea autoritățile deliberative ale administrației locale vor preciza alături de valoarea totală a sumei acordate, destinația acesteia, defalcarea pe capitole de cheltuieli, precum și modalitatea și termenele de decontare

Curtea de Conturi va avea însă dreptul de a exercita controlul financiar asupra derulării activităţii finanţate din fondurile publice.

Suspendarea zborurilor către și dinspre mai multe țări, puternic afectate de coronavirus, va fi menținută. LISTA cu destinațiile suspendate CITEȘTE ȘI Suspendarea zborurilor către și dinspre mai multe țări, puternic afectate de coronavirus, va fi menținută. LISTA cu destinațiile suspendate

”Date fiind condițiile deosebit de vitrege de finanțare a cluburilor, federațiilor și asociațiilor sportive, care pun în pericol derularea proiectelor aflate în curs și a concursurilor planificate, se impune reglementarea posibilității consiliilor locale de a veni în sprijinul structurilor de profil”, arată parlamentarii.

viewscnt
Afla mai multe despre
sport
club
primarii
finantare
pandemie
nerambursabil