Ce este roxadustat, substanța la care a fost depistată pozitiv Simona Halep

Ce este roxadustat, substanța la care a fost depistată pozitiv Simona Halep
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 oct 2022

Farmacista Beatrice Speteanu afirmă că în România nu se găsesc medicamente care să conțină substanța activă roxadustat, cea la care a fost depistată pozitiv Simona Halep. Farmacista a explicat că roxadustat este o substanță sintetică și acționează asemenea unei enzime și care stimulează oxigenarea în sânge, iar la nivel european există medicamente care conțin această substanță, utilizate în special în cazul persoanelor care au probleme renale, și care sunt aprobate, însă se eliberează pe bază de rețetă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Conform regulamentului antitdoping, Halep riscă o suspendare de până la patru ani pentru un test pozitiv cu o substanță cum este Roxdustat. “Sportivii pot obține o reducere a suspendării, probabil până la trei ani, dacă recunosc rapid că s-au dopat și acceptă sancțiunea”, menționează AP.

„Este un medicament care, în mod normal, în Europa este autorizat, în România nu se găsește. Este un medicament care stimulează producția de eritropoietină. În mod normal, persoanele care au probleme cu rinichii nu sintetizează suficient eritropoietina.

La noi în țară există eritropoietină și sunt foarte mulți sportivi care folosesc fiole ca să crească anduranța la efort.

FOTO Un nou stadion modern, cu numele Hagi, va fi construit în România. Cum va arăta arena de peste 100 de milioane de euro CITEȘTE ȘI FOTO Un nou stadion modern, cu numele Hagi, va fi construit în România. Cum va arăta arena de peste 100 de milioane de euro

Asta e de 20 de ani de zile. La noi este echivalentul eritropoietina și chiar cunosc atleți care folosesc eritropoietina pentru energie, pentru că le crește producția de celule roșii și crescând producția de celule roșii ai mai mult oxigen, mai bună oxigenare a sângelui, deci la propriu crește anduranța la efort”, a declarat Beatrice Speteanu pentru news.ro.

Aceasta a explicat că roxadustat „este o substanță sintetică, în mod normal nu se regăsește în natură, în produse comerciale care sunt comestibile, deci trebuie să fie doar prin administrarea medicamentului”.

FOTO Brașovul ar putea avea cel mai mare skate-park din România. Proiect estimat la peste 11 milioane de lei CITEȘTE ȘI FOTO Brașovul ar putea avea cel mai mare skate-park din România. Proiect estimat la peste 11 milioane de lei

Beatrice Speteanu a mai explicat că în alte state medicamentul se procură pe bază de rețetă.

„Pentru tratarea exact a  aceleiași afecțiuni, la noi în țară există eritropoietine. Substanța aceasta chiar duce la producția eritropoietinei, producția hemoglobinei, crește oxigenarea sângelui. Crește producția de celule roșii. (...) Dopingul este de mai multe feluri. Există un doping care merge la nivel cerebral – vorbim de banalele pseudoefedrine, că a fost un caz cu gimnasta noastră care a luat Nurofen răceală și gripă, care conținea pseudoefedrină, care dă o stimulare la nivel cerebral, la propriu, energie -  există substanțe care produc la nivel celular o creștere de celule roșii care produc mai multă anduranță, o rezistență la efort și la durere”, a mai explicat Beatrice Speteanu.

Cea mai bună jucătoare română de tenis, Simona Halep, a anunțat că a fost testată pozitiv la un control antidoping, la substanța roxadustat.

Simona Halep (31 de ani, locul 9 WTA) a picat un test anti-doping la US Open 2022.

Ea a fost suspendată provizoriu din toate competițiile.

Marian Vanghelie și Daniel Tudorache, urmăriți penal de DNA pentru achiziții nelegale în pandemie CITEȘTE ȘI Marian Vanghelie și Daniel Tudorache, urmăriți penal de DNA pentru achiziții nelegale în pandemie

Simona Halep a solicitat să fie analizat și eșantionul B, care însă a confirmat prezența substanței interzise.

„Azi începe cel mai greu meci din viața mea: lupta pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv la substanța numita Roxadustat într-o cantitate extrem de mică. Este cel mai mare șoc din viața mea.

De-a lungul întregii mele cariere, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte, e total în opoziție cu valorile cu care am fost educată. Mă simt complet confuză și trădată. Voi lupta până la sfârșit să dovedesc că n-am luat niciodată intenționat o substanță interzisă și am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieși la iveală.

Nu e despre titluri sau bani, e despre onoare și povestea de dragoste pe care am dezvoltat-o cu tenisul în ultimii 25 de ani”, este prima reacție a Simonei Halep.

viewscnt
Afla mai multe despre
simona halep
antidoping