FIFA: Modificări în regulamentul transferurilor de jucători

FIFA: Modificări în regulamentul transferurilor de jucători
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 oct 2022

Reunit la Auckland/Tāmaki Makaurau, în Noua Zeelandă, înaintea tragerii la sorți a grupelor Cupei Mondiale la fotbal feminin, Consiliul FIFA, din care face parte și președintele FRF, Răzvan Burleanu, a luat mai multe decizii care vor reforma transferurile de jucători, informează frf.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

A fost aprobat Regulamentul FIFA Clearing House, un pas major pentru transparență în transferuri la nivel global. Reglementările sunt parte din reforma sistemului de transferuri, unul din principalele obiective ale FIFA, și vin ca urmare a unui amplu proces de consultare cu toate părțile interesate care a fost demarat încă din 2017.

Reglementările, care vor intra în vigoare la 16 noiembrie 2022, reprezintă un set de norme conform cărora FIFA Clearing House va centraliza, procesa și automatiza plățile între cluburi, grilele de formare și contribuțiile de solidaritate, promovând astfel transparența financiară și integritatea în cadrul sistemului de transfer internațional. Se estimează că, prin intermediul FIFA Clearing House, aproape 400 de milioane de dolari vor fi distribuite în fiecare an cluburilor formatoare de jucători, ceea ce ar însemna o creștere de cinci ori în comparație cu situația actuală.

„Aceste regulamente transmit un mesaj clar în legătură cu reforma transferurilor internaționale: FIFA se angajează să protejeze integritatea jocului și să asigure funcționarea piramidei fotbalului în spiritul solidarității și transparenței”, a spus președintele FIFA, Gianni Infantino, citat de News.ro.

În ceea ce privește transferul internațional al jucătorilor minori, Consiliul FIFA a convenit, de asemenea, să stabilească primul cadru de reglementare pentru participarea la trialuri, inclusiv reguli privind asistența medicală, vârsta minimă și o modalitate eficientă de a solicita protecție juridică. De asemenea, au fost modificate și prevederile din Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor care fac referire la înregistrarea jucătorilor în diverse situații umanitare speciale.

viewscnt
Afla mai multe despre
transferuri
jucători
fifa