Legenda Samuel Eto'o, fost jucător la FC Barcelona, a recunoscut frauda fiscală și acceptă o pedeapsă cu închisoarea

Legenda Samuel Eto'o, fost jucător la FC Barcelona, a recunoscut frauda fiscală și acceptă o pedeapsă cu închisoarea
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 iun 2022

Camerunezul Samuel Eto'o, fostul jucător al echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, și fostul său reprezentant Jose Maria Mesalles au acceptat, luni, pedepsele de 22 de luni de închisoare și, respectiv, un an de închisoare, după ce au recunoscut că au fraudat Trezoreria Publică cu 3.872.621 euro, între 2006 și 2009, informează agenția EFE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În declarația sa la Tribunalul penal din Barcelona, Eto'o a recunoscut frauda, dar l-a învinuit, fără a-l menționa direct, pe Mesalles, pe care l-a considerat întotdeauna ca pe "un al doilea tată", scrie Agerpres.

Undă verde: Dan Ostahie, care deține Altex, preia controlul asupra Porsche Bank România, având deja licență BNR CITEȘTE ȘI Undă verde: Dan Ostahie, care deține Altex, preia controlul asupra Porsche Bank România, având deja licență BNR

De altfel, fostul fotbalist camerunez a intentat proces împotriva fostului său reprezentant pentru presupuse infracțiuni de fraudă și deturnare din fondurile sale, proces aflat încă în derulare.

"Recunosc faptele și am de gând să plătesc, dar vreau să se știe că eram un copil pe atunci și că am făcut mereu ce mi-a cerut tatăl meu", a afirmat Samuel Eto'o.

La rândul său, Mesalles a preferat să nu depună mărturie, dar a recunoscut faptele.

Totodată, fostul atacant african a fost condamnat la plata a patru amenzi, câte una pentru fiecare delict, în valoare de 1.810.310 euro, iar fostul său reprezentant la patru amenzi de câte 905.155 euro. Executarea acestor pedepse va fi suspendată însă, având în vedere că ambii nu au antecedente penale, iar autoritățile au recuperat din prejudiciu.

Faptele datează din perioada 2006-2009, pe când Samuel Eto'o a obținut venituri importante din drepturile sale de imagine transferate către Puma și FC Barcelona, ce ar fi trebuit să fie declarate și impozitate.

viewscnt
Afla mai multe despre
samuel eto'o
fc barcelona