Cele mai mari întârzieri de plată sunt în județele Constanța și Prahova.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Arieratele autorităților locale din România, respectiv datoriile cu întârzieri la plată de peste 90 de zile, au ajuns la 141,72 milioane lei (31,8 milioane euro) la jumătatea anului, în creștere cu 22% față de nivelul înregistrat în primul trimestru, dar s-au diminuat aproape la jumătate de la 30 iunie 2015, cele mai mari sume fiind consemnate în județele Constanța, Prahova și Vâlcea, în timp ce Covasna, Galați și Sibiu nu au asemenea datorii, potrivit News.ro.
În primul semestru al anului trecut, arieratele autorităților locale se situau la 248 milioane de lei, iar la finele lunii noiembrie ajunseseră la 266,7 milioane lei, astfel că Executivul a alocat această sumă din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru stingerea datoriilor. Cu toate acestea, autoritățile locale au încheiat anul cu arierate de 72,9 milioane lei.
La jumătatea anului curent, autoritățile locale din județul Constanța aveau cele mai mari datorii cu scadența depășită de peste 90 de zile, de 20,2 milioane lei, fiind urmate de cele din Prahova (13,65 milioane lei), Vâlcea (10,57 milioane lei), București (8,95 milioane lei) și Suceava (7,83 milioane lei), potrivit datelor Ministerului Finanțelor.
În Capitală, sectorul 6 avea arierate de 4,76 milioane lei, iar sectorul 5 de 4,19 milioane lei, în timp ce restul sectoarelor înregistrează arierate de sub 5.000 lei fiecare. Cele cinci județe fruntașe în topul datoriilor cu întârzieri de peste 90 de zile cumulează 43% din arieratele la nivel național.
La polul opus se regăsesc județele Covasna, Galați și Sibiu, care nu înregistrează astfel de debite. Arieratele bugetului general consolidat au totalizat după primele șase luni 156,55 milioane lei, în urcare cu 15% de la 30 martie, pe fondul creșterii datoriilor în administrația locală. Din totalul acestora, 154,4 milioane lei erau către furnizori comerciali.
În funcție de perioada de întârziere la plată, debitele de peste 90 de zile însumau 49 milioane de lei, cele de peste 120 de zile - 93,6 milioane lei, iar cele cu scadența depășită deja de un an au ajuns la 13,9 milioane lei.
Totalul plaților restante, care include și arieratele, au urcat însă la 885,46 milioane lei la jumătatea anului, de la 694,58 milioane lei la finele primului trimestru. “Deși la nivelul ordonatorilor principali de credite se constată o accelerare a plăților comparativ cu semestrul I 2015, acestea se situează totuși mult sub programul semestrial, ceea ce impune o mai mare atenție din partea acestora în respectarea programului stabilit de cheltuieli”, se atrage atenția într-un raport al Finanțelor.