Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis, miercuri, eliminarea aplicării cotei de 1% asupra veniturilor din exploatare în cazul intermediarilor locali - societăți de servicii de investiții financiare și instituții de credit din România înscrise în Registrul ASF ca intermediari.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Modificarea Regulamentului 16/2014 privind veniturile ASF, care stipula această obligație, a avut ca principal obiectiv stimularea și sprijinirea activității pe piața de capital a societăților de intermediere înregistrate în România.
"Am luat această hotărâre pentru a oferi societăților românești un tratament similar cu cel de care beneficiază intermediarii autorizați în alte state membre. Considerăm că această măsură este una corectă și se circumscrie misiunii ASF de dezvoltare a piețelor pe care le supraveghează”, a declarat președintele ASF, Leonardo Badea.
Eliminarea cotei de 1% se va aplica începând cu data de 1 octombrie.