Atacul președintelui american Donald Trump asupra politicii comerciale a germanilor ”răi”, dezvăluit de săptămânalul Der Spiegel, nu a fost chiar atât de ”agresiv” și a existat o ”problemă de traducere”, a dat asigurări vineri președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, relatează AFP.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
”Nu vreau să comentez, dar trebuie să comentez”, s-a amuzat Juncker, întrebat despre declarațiile președintelui american într-o conferință de presă înainte de deschiderea summitului G7 la Taormina, în Sicilia.
”Nu este adevărat că președintele (Trump) a avut o abordare agresivă. Este o problemă de taducere. Nu a spus că germanii se comportă rău, a spus că există o problemă. Nu era agresiv”, a declarat Juncker.
Potrivit Der Spiegel, Trump ar fi declarat joi, în întâlnirea cu Juncker și alți oficiali europeni, la Bruxelles, că ”germanii sunt răi, foarte răi”, scrie News.ro.
”Uitați-vă la milioanele de mașini pe care le vând în Statele Unite. Oribil. Vom opri asta”, ar fi spus el, potrivit unor ”participanți la reuniune” precizează revistă.
CITEȘTE ȘI Liviu Dragnea, despre impozitul pe venitul global: S-ar putea să nu mai folosim consultanți fiscaliPreședintele Consiliului European Donald Tusk, care a participat la rândul său la întâlnirea de la Bruxelles, a declarat că nu dorește ”să ia parte la acest cult al scurgerilor” în presă.
”Eu cred că astăzi diplomația are mai degrabă nevoie de instalatori profesioniști decât de diplomați indiscreți”, a lansat Tusk în această conferință de presă comună cu Juncker.
Donald Trump și Angela Merkel urmează să se vadă vineri, la summitul G7.
Nici Cancelaria germană și nici Casa Albă nu au comentat imediat pe marginea materialului Der Spiegel.
Trump, chiar înainte să fie ales, a atacat atât Germania, cât și pe Merkel.
Credincios discursului său împotriva liberului schimb, el a adoptat un ton foarte dur față de excedentele comerciale germane și a amenințat că va introduce taxe vamale ca represalii.