Majoritatea victimelor incendiului criminal de la studioul de animație din orașul japonez Kyoto erau tinere, unele angajate abia din aprilie, a anunțat președintele companiei, sâmbătă, după ce bilanțul tragediei a crescut la 34 de morți, relatează Reuters, citată de News.ro.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Atacul de joi de la Kyodo Animation a fost cel mai dur masacru din ultimele două decenii în Japonia, o țară cu rata criminalității scăzută.
Președintele companiei, Hideaki Hatta, a declarat că multe victime erau tinere angajate. “Unele dintre ele ni s-au alăturat abia în aprilie. Iar la 8 iulie le-am dat un mic bonus, primul lor bonus. Oameni care aveau un viitor promițător și-au pierdut viețile. Nu știu ce să spun. Nu am cuvinte”, a spus Hatta.
Dintre victime, 15 aveau în jur de 20 de ani, iar 11 aveau în jur de 30 de ani, potrivit postului NHK. Șase victime aveau în jur de 40 de ani, iar una avea cel puțin 60 de ani. Vârsta ultimei persoane decedate, un bărbat care a murit în spital, nu este cunoscută. Numele vvictimelor nu au fost date publicității.
Studioul avea aproximativ 160 de angajați.
Poliția a anunțat identitatea suspectului în acest caz - Shinji Aoba, însă a refuzat să comenteze situația. Aoba ar fi comis atacul deoarece considera că un roman scris de el a fost plagiat de către studio.
Aoba nu a fost arestat, el fiind tratat deoarece a suferit arsuri grave.