Raluca-Maria Țîncu a fost retrasă de la conducerea Direcției Antifraudă din ANAF, fiind înlocuită cu Florin Ursu, până în prezent șef al Fiscului din Constanța. La finele lunii martie, la instalarea lui Ionuț Mișa la conducerea ANAF, Profit.ro a anunțat că vor fi schimbați și ceilalți conducători din instituție.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Florin Ursu a condus ANAF Constanța din iulie anul trecut. Tot de atunci a condus și Țâncu Antifrauda.
Schimbarea, semnată de premierul Viorica Dăncilă, este efectuată la solicitarea lui Ionuț Mișa, născut în Constanța, unde a și condus Administrația Finanțelor Publice.
Cererea ANAF a fost depusă ieri la cabinetului premierului, fiind semnată în aceeași zi.
Filiala PSD Constanța este condusă astăzi de Felix Stroe, ministru al Transporturilor în Guvernul Tudose și unul dintre liderii partidului care l-au susținut pe Tudose la începutul anului, când acesta a fost schimbat, în final, din postul de prim-ministru cu Dăncilă.
Schimbările la nivelul conducerii ANAF au fost efectuate în contextul în care datele execuției bugetare pe primele două luni ale acestui an relevă că veniturile nu au putut ține pasul cu ritmul de creștere a cheltuielilor.