Directorul financiar al IBM România, Fănel Enache, a preluat conducerea subsidiarei locale a gigantului american, conform datelor disponibile pe rețeaua de socializare profesională LinkedIn și a unei decizii a asociatului unic al companiei, IBM Central and Eastern Europe BV (Olanda), adoptată la finele lunii august.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
El a înlocuit-o pe Mitka Avramova, care deține în prezent funcția de director de operațiuni al IBM România.
CITEȘTE ȘI Transfer de acțiuni de 1,25 milioane euro la Accesa IT Consulting
IBM a înregistrat anul trecut în România o cifră de afaceri de 906,7 milioane de lei, în creștere cu 11,3% față de 2016. De asemenea, profitul net al companiei au urcat cu 6,2%, la 80,1 milioane de lei.
Numărul mediul de angajați ai companiei a crescut cu 16,7%, la aproape 3.100.
În 2013, Ministerul Finanțelor a aprobat IBM România un ajutor de stat de 16,64 milioane de euro, una din condiții fiind angajarea unui număr de 900 de persoane până în 2016.