În țările Uniunii Europene au fost blocate activele a 90 de persoane cu cetățenie rusă, cele mai importante măsuri de control a capitalului fiind luate în Germania.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Active ale unor oligarhi ruși și entități rusești - în sumă de 17 miliarde de euro - au fost blocate de către Uniunea Europeană în șapte state membre UE, în urma sancțiunilor impuse Rusiei din cauza Războiului rus din Ucraina, anunță sâmbătă comisarul european însărcinat cu Justiția Didier Reynders, o sumă pe care oficiali ucraineni cer să fie folosită în reconstrucția Ucrainei după război, relatează AFP, plreuată de News.ro.
”Până acum au fost blocate activele a 90 de persoane, adică peste 17 miliarde de euro, în șapte state membre (UE), dintre care 2,2 miliarde (de euro) în Germania”, a declarat el înttr-un interviu acordat grupului de presă Funke, din care face parte cotidianul Westdeutsche Allgemeine Zeitung (WAZ).
La începutul lui iulie, Didier Reynders estima la 13,8 miliarde de euro - în principal în cinci țări - blocarea în UE a unor active deținute de către oligarhi sau membri ai elitei ruse, sancționați de către Cei 27. ”În cazul în care este vorba despre bani provenind din infracțiuni confiscați de către UE, este posibil ca ei să fie transferați unui Fond de Compensare a Ucrainei”, declară comisarul în acest interviu, publicat sâmbătă.
Oficiali ucraineni cer ca aceste active blocate să fie folosite în reconstrucția țării lor după război. ”Cu toate acestea, această sumă este departe de a fi suficientă să finaneze reconstrucția”, subliniază Didier Reynders.
CITEȘTE ȘI DECIZIE Clarificare legislativă în Codul fiscal: Condițiile de îndeplinit pentru locuințele cu o cotă a TVA de 5%Sancțiunile impuse de către Occident Rusiei au antrenat și blocarea unor rezerve de schimb ale Băncii Centrale ruse, în întreaga lume, în valoare de ”300 de miliarde de euro”, o sumă care ar putea să fien folosită drept ”cauțiune”, apreciază comisarul european. ”Ucraina vrea să folosească și acești bani în reconstrucție. Din punctul meu de vedere, este cel puțin posibil ca aceste 300 de miliarde de euro să fie păstrate ca garanție, până când Rusia participă în mod voluntar la reconstrucția Ucrainei”, a subliniat Didier Reynders.
De la invazia Crimeei, în 2014, unui număr total de 1.236 de persoane - inclusiv președintele rus Vladimir Putin și ministrul său de externe Serghei Lavrov, dar și membri ai Dumei de Stat și oligarhi ca Roman Abramovici, Mihail Fridman sau Petr Aven - și de 115 entități le-au fost blocate averile și li s-a interzis intrarea în UE.