Românii vor profita de prețurile reduse ale destinațiilor cu potențial "de risc", precum Parisul sau Bruxelles-ul, într-o perioadă în care Europa este afectată de atacuri și amenințări teroriste, pentru a călători la costuri mult mai mici, fără a se teme de posibile incidente, a declarat președintele interimar al ANAT, Remus Vișan, într-un interviu pentru News.ro.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"Românii nu sunt fricoși când vine vorba de călătorii. Da, reacția imediată după tragediile care au marcat Europa în ultimele luni, inclusiv cea de la Bruxelles de săptămâna aceasta, este de îngrijorare. Însă, în contextul în care informațiile din partea formatorilor de opinie și a autorităților sunt transparente și actualizate în permanență, viața își reia cursul normal, iar odată ce valul de șoc trece, românii revin la plăcerea de a descoperi noi destinații", a afirmat Vișan, care deține și funcția de director general al celei mai mari agenții de turism online, Paravion.ro.
El a amintit că românii au început relativ recent să-și permită câte două-trei vacanțe pe an în străinătate, odată cu creșterea nivelului de trai, a consumului, dar și a noii generații de turiști, care sunt tineri, curioși, "digitali", cu venituri medii și peste medie și privesc călătoriile ca pe un adevărat stil de viață.
Vișan apreciază că această generație de turiști, foarte informată și ancorată la valori occidentale, nu va renunța la un stil de viață din teamă, însă va fi precaută, va pune întrebări și va decanta informațiile. Cel mult, va amâna destinația pe care dorește să o viziteze până va fi 100% sigură de ea.
"Iar dacă ne raportăm strict la această perioadă grea pentru Europa, observăm în România o nouă tipologie de turist, care profită de prețurile reduse ale destinațiilor cu potențial de risc, pentru a călători la costuri mult mai mici. Cei care poate înainte nu luau în calcul un city break la Paris, pentru că era scump, profită de reducerile hotelierilor, ale companiilor aeriene și agențiilor. Consideră ca au la dispoziție o super ofertă, pe care nu vor să o rateze. Privind la datele din piață, la reacțiile clienților noștri și la cum vindem, 2016 se arată foarte bun pentru outgoing", a precizat președintele interimar al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.
CITEȘTE ȘI Paravion anunță afaceri de 46 mil. euro, care îl aduc pe locul 1, și țintește o creștere la 60 mil. euroTuriștii nu vor călători spre destinațiile respective la o zi după o tragedie, dar nici nu le vor tăia definitiv de pe listă, pentru că cei care s-au obișnuit să își petreacă vacanța în destinații externe vor alege tot un pachet în străinătate.
Vișan a subliniat că pe piețele mari, cu un volum ridicat de turiști, se resimt anumite scăderi, care se vor menține probabil o perioadă, însă destinațiile celebre de city-break vor continua să atragă vizitatori.
"Parisul este, poate, cel mai bun exemplu al unei capitale care a trecut printr-un eveniment tragic, însă, fiind prin excelență o destinație turistică, ajutat și de hotelieri, operatori de zbori și agenții care au repliat prețurile, nu a pierdut vizitatorii. În continuare, Parisul conduce în topul destinațiilor europene de city-break, urmat de Londra, Madrid, Viena, Roma și Praga", a adăugat Vișan.
În ceea ce privește efectul imediat al unor atentate asupra companiilor aviatice, președintele ANAT spune că societățile aeriene au simțit un impact în vânzările directe. Astfel, imediat după atentantul din Bruxelles, călătorii au trimis imediat cereri de rerutare și anulare.
"Imediat după evenimentele din 22 martie, era normal ca fluxul de turiști să înregistreze o scădere în zona de proximitate a Bruxelles-ului. Probabil vom simți această micșorare de 15%-20% a volumului de turiști români în Europa pentru încă maxim o săptămână, până se va reduce din impactul psihologic", apreciază șeful interimar al autorității.