Această evoluție s-a datorat creșterilor înregistrate la activitățile de servicii informatice și în tehnologia informației, cu 23,7%, la activități precum cele de transporturi, cu 12,4%, de producție cinematografică, video, programe de televiziune, respectiv difuzare și transmitere de programe, cu 3,9%, comunicații, cu 3,7%, precum și creșterilor generate de alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (3,1%), arată datele publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 8,1%, ca serie brută, în primele șapte luni ale acestui an față de aceeași perioadă din 2014.
În perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2015 comparativ cu perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2014, în termeni nominali, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a crescut pe ansamblu cu 8%, datorită creșterilor înregistrate la activitățile de servicii informatice și în tehnologia informației (+21,8%), transporturi (+12,3%), activitățile de producție cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare și transmitere de programe (+4,1%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+3,6%) și la activitățile de comunicații (+3,3%).
În luna iulie 2015, comparativ cu luna anterioară, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, ca serie brută, în termeni nominali, a rămas la același nivel. Potrivit INS, creșteri au înregistrat activitățile de transport, cu 5,7% și activitățile de comunicații, cu 4%. În schimb, scăderi au înregistrat activitățile de producție cinematografică, video, programe de televiziune, respectiv difuzare și transmitere de programe, cu 16,1%, activitățile de servicii informatice și în tehnologia informației cu 11,4%, precum și alte servicii furnizate în principal întreprinderilor, cu 3,5%.
Totodată, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna iulie 2015, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 0,2% ca urmare a creșterii altor servicii furnizate în principal întreprinderilor, cu 1,7%, activităților de comunicații, cu 1,5% și activităților de servicii informatice și în tehnologia informației cu 0,4%.
Scăderi au înregistrat activitățile de producție cinematografică, video, programe de televiziune, respectiv difuzare și transmitere de programe, cu 0,5% și transporturile, cu 0,1%.
Conform INS, în luna iulie 2015, comparativ cu aceeași lună din 2014, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, ca serie brută, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 8,5%, datorită creșterilor înregistrate la activitățile de servicii informatice și în tehnologia informației, cu 22,0%, activitățile de producție cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare și transmitere de programe, cu 13,2%, transporturi, cu 10,6%, activitățile de comunicații, cu 8,1% și la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor, cu 3,9%.
De asemenea, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna iulie 2015, comparativ cu luna iulie 2014, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 8,5%, datorită creșterilor înregistrate la activitățile de servicii informatice și în tehnologia informației, cu 21,4%, transporturi, cu 11,2%, activitățile de producție cinematografică, video, programe de televiziune, respectiv difuzare și transmitere de programe, cu 10,1%, activitățile de comunicații, cu 5,8% și la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor, cu 2,9%.
Sursa: Agerpres