Casa de Insolvență Transilvania (CITR) a recuperat și a distribuit către creditorii companiilor din portofoliu circa 60 de milioane de euro anul trecut, totalul pentru ultimii trei ani ridicându-se la 200 de milioane de euro. Sumele provin atât din vânzarea de active, core și non core, cât și din excedentul bugetar rezultat din activitatea curentă a firmelor din portofoliu, aflate în diverse stadii ale procedurii de insolvență.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
În 2015, peste 52 milioane de euro (aproape 90% din totalul sumelor recuperate) au fost acumulate de CITR din vânzări de active (cum ar fi locuințe sau utilaje), din 241 de tranzacții, care au vizat 115 companii. Peste jumătate din sumă provine din valorificările de active din regiunea București - Ilfov.
"Am reușit să identificăm noi surse de finanțare pentru companiile în dificultate, astfel încât acestea să se poată redresa și să poată genera venituri în continuare”, a declarat Andrei Cionca, CEO CITR.
Vânzarea activelor s-a realizat anul trecut la un preț de 70% din valoarea de evaluare.
Finanțatorii au fost interesați mai ales de activele rezidențiale, în special apartamente, blocuri și complexuri rezidențiale nefinalizate, spații comerciale în zone centrale și spații destinate producției sau depozitării în zone adiacente marilor orașe", se arată într-un comunicat al CITR.
În total, în anul 2015, CITR a vândut peste 600 de utilaje de construcții și de producție, 386 de apartamente și peste 80 de terenuri din toate categoriile, urmate, într-un top al celor mai multe unități vândute, de case, spații de producție și depozitare și de imobile de birouri.