Comisia Europeană (CE) a anunțat joi că a hotărât să nu claseze noul coronavirus ca prezentând maximum de periculozitate prevăzut în legislația privind protecția muncitorilor, relatează AFP.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
O directivă europeană din 2000 cu privire la protecția muncitorilor de riscuri legate de expunerea la agenți biologici la muncă stabilește o scală a gravității germenilor de patru niveluri, scrie News.ro.
Grupa 1 - cea mai puțin periculoasă - nu este ”susceptibilă să provoace o boală omului”. Grupa 4 - cea mai periculoasă -, în afară de cauzarea unor maladii grave, ”constituie un pericol grav pentru muncitori” și prezintă un ”risc mare de răspândire în colectivitate”.
Comitetul pentru Progres Tehnic, alcătuit de Comisie și experți din statele membre, ”a dat un aviz pozitiv în vederea includerii covid-19 în lista (...) (grupei) de risc 3”, a anunțat joi, într-o conferință de presă, la Bruxelles, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Marta Wieczorek.
Această decizie urmează să intre în vigoare în iunie, a anunat ea, precizând că Parlamentul European (PE) și Consiliul European - care reprezintă statele membre - au la dispoziție o lună pentru a se opune acestei decizii.
Acest anunț ar urma să provoace nemulțumirea sindicatelor, care au îndemnat zilele trecute Comisia să plaseze SARS-Cov-2 în grupul cel mai riscant.
”Ținând cont de măsurile fără precedent luate în lupta împotriva covid-19, este dificil să înțelegem de ce Comisia Europeană insistă ca virusul să nu fie inclus în categoria celui mai mare risc atunci când vine vorba de protejarea muncitorilor”, denunța în urmă cu câteva zile adjunctul secretarului general al Confederației Europene a Sindicatelor (ETUC), Per Hilmersson.