Producătorul de business software Oracle Corp a anunțat vineri că a luat decizia de a-și muta sediul central din Redwood City, California, în orașul Austin, Texas, transmite Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Oracle este ultima dintr-un șir de firme de tehnologie care pleacă din Silicon Valley, după ce pandemia de COVID-19 a declanșat o tranziție generală spre munca la distanță, astfel încât companiile au decis să elimine dezavantajele ridicate de costurile operaționale mari și taxele ridicate din statul California, informează Agerpres.
La începutul acestei luni, Hewlett Packard Enterprise, o companie care s-a separat de gigantul Hewlett Packard, a anunțat că își mută sediul central din California în Texas. De asemenea, la începutul acestei săptămâni, patronul constructorului de automobile electrice Tesla Inc, Elon Musk, a declarat că se va muta și el în Texas din California.