Economia Germaniei a crescut cu 1,5% în 2018, cel mai slab ritm din ultimii cinci ani și o încetinire clară față de anul precedent, arată datele preliminare publicate marți de Oficiul federal de Statistică (Destatis), transmit DPA și Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Cea mai mare economie europeană este afectată de disputele comerciale dintre SUA și China, de încetinirea PIB-ului global și de riscul ieșirii Marii Britanii din UE fără un acord, în martie, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE: Taxa de 2% impusă companiilor din energie - aplicată la cifrele de afaceri estimate pentru 2018, realizate la prețuri libere, nu reglementate"Economia Germaniei a crescut pentru al nouălea an consecutiv, deși avansul și-a pierdut din avânt. Creșterea a fost sprijinită de cererea internă, atât consumul gospodăriilor cât și cheltuielile statului înregistrând creștere pe parcursul anului. PIB-ul Germaniei a crescut probabil ușor în trimestrul patru din 2018, ceea ce înseamnă că s-a evitat recesiunea" (două trimestre consecutive de creștere negativă)", se arată în comunicatul Destatis.
Economiștii intervievați de Reuters se așteătau la o expansiune a economiei germane de 1,5% în 2018, după un avans de 2,2% în 2017.