Economia filipineză s-a contractat peste așteptări în trimestrul al doilea, căzând în recesiune pentru prima dată în ultimii 29 de ani, pe fondul blocajelor instituite de coronavirus, scrie Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Economia națiunii din sud-estul Asiei a scăzut cu 16,5% în aprilie-iunie față de aceeași perioadă a anului trecut - cea mai mare scădere a PIB din 1981 încoace, a declarat joi institutul local de statistică. Previziunile indicau o scădere de 9%, dar contracția a fost mai severă decât se așteptau economiștii, scrie Hotnews.ro
CITEȘTE ȘI Google, prins că trage cu urechea prin intermediul difuzoarelor inteligenteMai mult, scăderea s-ar putea agrava din cauza pandemiei, odată cu înmulțirea cazurilor de coronavirus, guvernul reimpunând controale mai stricte de carantină în capitala Manila și provinciile apropiate.