Ministerul Finanțelor a emis obligațiuni de circa 347 de milioane de lei pe piața internă pe o cerere semnificativă din partea băncilor. Titlurile în lei au recuperat pierderile generate de vânzările de marți, de după decizia Parlamentului de a reveni la creșterea pensiilor cu 40%.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Obligațiunile cu scadența în ianuarie 2028 au atras oferte de aproape 578 de milioane de lei la un prospect de 200 de milioane de lei. Randamentul mediu de adjudecare a fost de 3,4%. Această serie de titluri n-a avut succes la licitațiile precedente din august și finele lunii iulie, astfel că cea mai recentă dată când Ministerul Finanțelor a reușit să redeschidă cu succes obligațiunile a fost la începutul lunii iulie, când a împrumutat 1 miliard de lei la 3,87% pe an.
După ce Parlamentul a votat marți creșterea pensiilor cu 40%, în loc de majorarea de 14% aprobată anterior de Guvern, pe piețele în lei au apărut presiuni de vânzare, ca urmare a temerilor că o astfel de măsură ar putea intra în vigoare, ceea ce ar afecta și mai mult finanțele publice, aflate oricum într-o situație precară.
Leul s-a dus la un nou maxim istoric, chiar dacă variația a fost una minoră. Randamentul obligațiunilor în lei a crescut cu 8-12 puncte de bază, dar a recuperat mare parte până la finalul ședinței de tranzacționare, potrivit BCR.
Astăzi randamentele au revenit la nivelul de dinainte de votul parlamentarilor.
Băncile au intrat în noua perioadă de constituire a rezervelor minime obligatorii, ceea ce înseamnă o presiune mai mare pe ratele din piața monetară, astfel că ING se așteaptă ca acest lucru să disipeze o parte din tendința de depreciere.