Redresarea economiei mondiale se intensifică, dar ar putea fi tăiată de ”sabia protecționismului” care amenință comerțul mondial, a afirmat miercuri directorul general al FMI, Christine Lagarde, transmite Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Lagarde, care a vorbit înainte de reuniunea de primăvară a FMI și Băncii Mondiale din Washington, de săptămâna viitoare, a cerut țărilor să își consolideze arhitectura comerțului liber de după război prin cooperare multilaterală, pentru a rezolva probleme ca reducerea dezechilibrelor externe exagerate, scrie News.ro.
Remarcile pregătite de Lagarde nu menționează în mod specific agenda ”America First” a președintelui american Donald Trump, care vrea să restricționeze importurile în Statele Unite.
El a spus însă că restricționarea comerțului ar fi ”o rană auto-provocată” care ar perturba lanțurile de furnizori și ar crește prețurile componentelor și bunurilor de consum, iar cei mai afectați ar fi săracii.
Pentru prima oară în ultimii ani, Lagarde a spus că activitățile economiei globale evoluează spre bine.
”Vestea bună este că, după șase ani de creștere dezamăgitoare, economia lumii își intensifică creșterea, redresarea ciclică aducând promisiunea de locuri de muncă mai multe, venituri mai mari și prosperitate.
CITEȘTE ȘI VIDEO O firmă de curierat din China și-a înjumătățit costurile cu ajutorul unei "armate" de roboțiPerspectivele sunt mai bune pentru economiile avansate, unde activitățile de producție sunt mai ridicate, ca și pentru economiile emergente și în dezvoltare, care vor contribui cu peste trei sferturi la creșterea PIB-ului global în acest an, a spus șefa FMI.
Prețurile mai mari ale petrolului și ale altor resurse au ajutat mulți exportatori, dar veniturile lor vor rămâne cu mult sub anii de vârf.
”În același timp, există riscuri clare: incertitudini politice, inclusiv în Europa, sabia protecționismului care atârnă deasupra comerțului mondial și condițiile mai stricte de creditare, care ar putea declanșa o retragere a fondurilor din economiile emergente și în dezvoltare”, a arătat Lagarde.
Ea a reiterat apelul ca statele să se folosească de politicile fiscale și monetare pentru stimularea cererii și de reforme structurale pentru eficientizarea economiilor.
Lagarde și-a exprimat îngrijorarea legată de creșterea lentă a productivității și a cerut mai multe investiții în cercetare.