Una din trei întreprinderi mici și mijlocii din România este neprofitabilă, în condițiile în care, din cele circa 700.000 de societăți înregistrate la Registrul Comerțului, 99,82% sunt IMM-uri, a declarat vicepreședintele CEC Bank, Mirela Iovu.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"Una din trei societăți IMM este neprofitabilă. De asemenea, 45% dintre aceste societăți au capitaluri proprii negative, iar 82% au un grad de îndatorare maxim. Toate acestea reprezintă niște probleme structurale pe care nu doar sistemul bancar trebuie să le rezolve, ci este necesară o conlucrare la nivel național. Dintre cele aproape 700.000 de societăți înregistrate la Registrul Comerțului, 99,82% sunt IMM-uri. Acolo pulsează sângele economiei", a spus Mirela Iovu într-o conferință organizată de România Durabilă, potrivit Agerpres.
CITEȘTE ȘI VIDEO Accidentul fatal provocat de un automobil Uber fără șofer este coșmarul de care s-au temut dezvoltatorii tehnologiei autonomePotrivit acesteia, mai mult de jumătate dintre societăți sunt nebancabile.