Pensiile plătite prin intermediul băncilor ar putea fi virate mai devreme, a declarat , duminică, premierul Victor Orban. Șeful Guvernului a dat asigurări că nu vor exista întârzieri nici pentru pensiile plătite prin Poștă și a precizat că nu s-a luat o decizie pentru alte propuneri care au mai fost în discuție pentru sprijinirea pensionarilor în perioada epidemiei de coronavirus, cum ar fi plata anticipată pe două luni a pensiilor.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"Vă pot asigura că nu vor exista întârzieri. Au existat mai multe discuții în privința plății pensiilor. Încă nu am luat o decizie. Au fost propuneri să se plătească anticipat pe două luni. Vom asigura pensiile la timp și într-adevăr în ceea ce privește pensiile care sunt plătite prin intermediul băncilor, nu prin intermediul poștei, vom încerca să fie plătite mai repede de 14-15 ale lunii", a arătat Orban.
CITEȘTE ȘI Orban: Plata anumitor obligații fiscale pentru firme - posibil să fie amânată 3-4 luni, fără dobânzi și penalitățiPrimul ministru a susținut o conferință de presă cu întrebări primite telefonic de la presă, în contextul în care este izolat la Vila Lac 1. Testul de coronavirus al premierului a ieșit negativ, însă acesta spune că se află încă în anchetă epidemiologică.
NUmărul cazurilor confirmate de coronavirus a ajuns duminică la 139, președintele Klaus Iohannis anunțând declanșarea stării de necesitate începând de luni.