Producția industrială a Germaniei a scăzut în mod neașteptat în ianuarie, marcând un început de an slab pentru cea mai mare economie a Europei, care are de suferit din cauza fricțiunilor comerciale globale și a incertitudinilor provocate de Brexit, după evitarea la limită a recesiunii în 2018, transmite Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Biroul pentru Statistică a Germaniei a anunțat luni o scădere de 8% a producției industriale, comparativ cu estimările unei creșteri de 5%, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Peste 275 de companii financiare transferă active de 1.200 miliarde de dolari din Marea Britanie în UE, din cauza BrexitExporturile ajustate la factorii sezonieri au stagnat, de la lună la lună, în timp ce estimările indicau o scădere de 0,5%.
Importurile au avansat cu 1,5%, ceea ce înseamnă că excedentul comercial a scăzut în ianuarie la 18,5 miliarde de euro.