Rata anuală a inflației, care măsoară evoluția prețurilor de consum în ultimul an, a scăzut în luna iulie la -0,8%, de la -0,7% în iunie, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS), evoluția fiind generată de stagnarera prețurilor alimentelor și de ieftinirea mărfurilor nealimentare și serviciilor.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Datele INS arată că prețurile de consum au scăzut în luna iulie, în medie, cu 0,24% comparativ cu luna iunie.
Astfel, prețul alimentelor au crescut nesemnificativ în iulie, cu 0,04%, în medie, față de luna precedentă, în timp ce prețurile mărfurilor nealimentare au scăzut cu 0,52%. De asemenea, pețurile serviciilor s-au redus, în medie, cu 0,1% în iulie față de luna precedentă, semnalează news.ro.
În perioada 1 august 2015 - 31 iulie 2016, prețurile alimentelor au crescut cu 1,25%, mărfurile nealimentare s-au ieftinit cu 2,2%, iar serviciile - cu 0,9%.
CITEȘTE ȘI Ritmul de creștere a importurilor, sub cel al exporturilor, în iunieIulie 2016 este a doua lună din ultimul an în care indicatorul inflației anuale nu mai include efectul scăderii taxei pe valoarea adăugată (TVA) pentru alimente de la 24% până la 9%, măsură aplicată de la 1 iunie 2015.
În schimb, datele includ efectul reducerii cotei generale a TVA de la 24% până la 20%, de la 1 ianuarie 2016. În plus, de la începutul acestui an, cota TVA pentru apa potabilă și pentru cea folosită la irigații a scăzut la 9%.
Reducerea cotei generale a TVA de la 24% până la 20% are un efect de reducere a prețurilor finale cu 3,2%, în cazul în care comercianții ar aplica integral reducerea taxei la prețurile de la raft.
Comparativ cu luna iunie, cele mai mari scăderi de prețuri s-au înregistrat, în iulie, la cartofi (-11,4%) gaze naturale (-3,5%), energie electrică(-1,5%), telefon (-0,8%) și bilete de avion (-0,8%).
CITEȘTE ȘI Retailerul Jumbo vrea să readucă în țară români care lucrează în Grecia, unde șomajul depășește 25%La polul opus, cele mai mari scumpiri s-au înregistrat, față de a șasea lună a anului, la citrice (6,1%) și fructe proaspete (2,6%), celelalte prețuri având fluctuații nesemnificative.
În urma evoluției din ultima perioadă, care indică menținerea prețurilor cu mult sub nivelul anticipat anterior, Banca Națională a României (BNR) a revizuit recent în scădere prognozele de inflație pentru 2016 și 217.
Astfel, potrivit ultimelor estimări, BNR anticipează că rata anuală a inflației va urca la -0,4% la finalul acestui an, iar la finalul anului viitor, indicatorul va ajunge la 2%.