România a avut, în martie, a treia mare creștere anuală a prețurilor de consum din Uniunea Europeană, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat. Rata anuală a inflației în România a coborât însă pentru a treia lună la rând, până la 2,7%.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară
În februarie, rata inflației a fost de 2,9%, în ianuarie s-a situat la 3,9%, iar în decembrie, la 4%.
CITEȘTE ȘI IMM Invest, programul lansat de Guvern pentru a scoate economia din criză, începe cu probleme de funcționare. Site-ul s-a blocat. Directorul Fondului pentru IMM vorbește de "un atac"
Polonia și Ungaria au înregistrat, în martie, cel mai mare salt al prețurilor de consum, de 3,9%. Ungaria a preluat prima poziție în Topul european al scumpirilor în luna decembrie, după 11 luni în care România a avut cea mai mare rată a inflației din UE.
În martie, Ungaria și Polonia (ambele cu o rată anuală a inflației de 3,9%) au fost urmate de Polonia, cu o creștere a prețurilor de 3,6%.
Cu o lună în urmă, în februarie, România a avut a cincea mare creștere a prețurilor de consum din Uniunea Europeană, iar în prima lună a anului, țara noastră a ocupat poziția a doua în Topul european al scumpirilor..
La nivelul zonei euro, inflația a fost de 0,7% luna trecută, în scădere puternică de la 1,2% în luna precedentă. Inflația CORE, care exclude prețurile la energie, alimente, alcool și tutun, considerate puternic volatile, a fost de 1%, în scădere de la 1,2% în februarie.
Eurostat calculează rata anuală a inflației ca variație a indicelui armonizat al prețurilor de consum (HICP) într-o lună, comparativ cu aceeași lună a anului precedent.