România are 11 țări în față până la primul loc de creștere economică promis, prin Profit.ro, de premierul Ciolacu

România are 11 țări în față până la primul loc de creștere economică promis, prin Profit.ro, de premierul Ciolacu

Inquam Photos / Octav Ganea

scris 14 aug 2024

România a avut a 12-a cea mai ridicată creștere economică anuală din cele 23 de state ale Uniunii Europene care au publicat datele pentru trimestrul al doilea. Premierul Marcel Ciolacu promite însă, în an electoral, într-o discuție cu Profit.ro, că România va avea la final de an cea mai mare creștere din UE.

Economia României a crescut cu 0,8% în termeni anuali în al doilea trimestru din 2024 și cu 0,1% în termeni trimestriali.

Urmărește-ne și pe Google News
EXCLUSIV Record de producție la Ford Otosan Craiova. Dacia, așteptări pentru un nivel similar. Calculele reale pentru industria auto românească CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Record de producție la Ford Otosan Craiova. Dacia, așteptări pentru un nivel similar. Calculele reale pentru industria auto românească
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum

Deși rata anuală a accelerat de la nivelul de doar 0,1% din primul trimestru (revizuit în jos), aceasta a fost cu mult sub așteptările analiștilor – de 2,1% pe mediană.

Datele centralizate de biroul european de statistică arată că economia UE a crescut cu 0,3% în termeni trimestriali și cu 0,8% în termeni anuali în T2. Între statele membre care au publicat datele semnal privind dinamica PIB, România s-a clasat abia pe poziția a 12-a, la egalitate cu Olanda și Slovenia.

Polonia a înregistrat cea mai mare creștere anuală, de 4%, urmată de Cipru (3,7%), Spania (2,9%), Slovacia (2,1%), Bulgaria (2%), Portugalia (1,5%) Lituania (1,4%), Ungaria (1,3%) Franța (1,1%), Belgia (1,1%), Italia (0,9%).

Premierul Marcel Ciolacu (PSD) promite însă că România va fi pe primul loc la creștere economică la finele anului.

Germania - Încrederea investitorilor cade la cel mai mic nivel din ultimele 6 luni CITEȘTE ȘI Germania - Încrederea investitorilor cade la cel mai mic nivel din ultimele 6 luni

Acest lucru pare imposibil în acest moment, dat fiind faptul că economia a crescut cu doar 0,7% (serie brută), respectiv cu 1,5% (serie ajustată) în primele șase luni și are a doua cea mai slabă dinamică din regiune, mult în spatele Poloniei, spre exemplu.

Economiștii au început, de altfel, să taie din estimările de creștere economică pentru acest an spre 2%, de la aproape 3%. 

GRAFICE Prețul gazelor a sărit de 180 de lei/MWh, record al acestui an. România este astăzi exportator net de gaze. Cum s-a ajuns aici CITEȘTE ȘI GRAFICE Prețul gazelor a sărit de 180 de lei/MWh, record al acestui an. România este astăzi exportator net de gaze. Cum s-a ajuns aici

Sunt și țări care au înregistrat o scădere a PIB în T2, precum Estonia (-1,7%), Irlanda (-1,4%), Finlanda (-0,7%), Letonia (-0,4%) și, cel mai important, Germania (-0,1%).

viewscnt
Afla mai multe despre
crestere economica
crestere pib
prognoza crestere economica
crestere impozite
crestere taxe