Cel mai bine plătit job al săptămânii vine din domeniul IT: o companie de real estate din Germania caută un spcialist în securitatea datelor și a sistemelor informatice. Job-ul presupune relocare la Berlin, iar salariul este cuprins între 6.500 și 7.000 de euro pe lună, arată platforma Bestjobs.ro într-o analiză pentru Ora de Profit.ro.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Cel mai interesant job al săptămânii este cel de consultant digital pentru strângere de fonduri la Unicef România. Salarii mari, chiar dacă nu la același nivel cu cele din IT, sunt însă și în alte domenii.
CITEȘTE ȘI JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioaseÎn top 3 al acestei săptămâni avem un post de project manager, unul de arhitect și unul de manager de restaurant, toate în București. Salariile, în toate cele trei cazuri, sunt de 2.000 de euro pe lună. Domeniile cu cele mai multe angajări săptămâna aceasta au fost vânzările și finanțele, iar cel mai bun oraș pentru găsirea unui job a fost Timișoara, Capitala fiind detronată. Angajatorul cu cele mai multe CV-uri primite a fost un lanț de retail specializat în produse de beauty, wellness, baby și uz casnic, care are deschise 10 poziții în Timișoara, Cluj-Napoca și Târgu Mureș.
Cele mai dorite domenii pentru job-uri remote sunt vânzările, call-center-ul și marketing-ul, în vreme ce job-ul cel mai dorit a fost unul de manager regional de vânzări la o companie care oferă servicii B2B. Peste 400 de persoane au aplicat pentru acest post, care e plătit cu un salariu cuprins între 1.500 și 3.000 de euro pe lună. Cea mai mare ofertă și cea mai mare cerere de job-uri se regăsește în orașe precum București, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Sibiu și Iași, în domenii ca vânzări, financiar, IT și marketing. La polul opus, cea mai slabă ofertă și cerere de job-uri o regăsim în Călărași, Suceava, Botoșani, Brăila și Deva, în domenii precum sport, artă, divertisment și educație.