Euroins Romania și-a redus, pentru a treia oară în acest an, participația la Delta Credit, recuperator de creanțe din Bulgaria

Euroins Romania și-a redus, pentru a treia oară în acest an, participația la Delta Credit, recuperator de creanțe din Bulgaria
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 21 sep 2017

Euroins Romania și-a redus participația la recuperatorul de creanțe Delta Credit, de la 29,31% la 22,92%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Anterior, asigurătorul român avea 46,54% din capitalul social al Delta Credit, dar și-a diminuat în timp cota la 34,6% și, respectiv, la 29,31%.

Cu sediul la Sofia, Delta Credit este pe piață din 2006, fiind specializată în achiziționarea și managementul creanțelor garantate și neasigurate. 

Curierul american UPS, afaceri mai mari, dar profit raportat în scădere pentru România CITEȘTE ȘI Curierul american UPS, afaceri mai mari, dar profit raportat în scădere pentru România

Euroins Romania este unul dintre primii cinci asigurători locali după nivelul primelor subscrise în 2016.

 

 

viewscnt
Afla mai multe despre
euroins
delta credit
cota
reducere