FOTO Igor Dodon i-a retras cetățenia moldovenească lui Traian Băsescu

FOTO Igor Dodon i-a retras cetățenia moldovenească lui Traian Băsescu
scris 3 ian 2017

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon,  instalat în funcție în urmă cu 10 zile, a semnat un decret prin care i-a retras cetățenia moldovenească lui Traian Băsescu.

Dodon a anunțat decizia pe pagina sa de Facebook, precizând că astăzi a fost ședința Comisiei pentru problemele cetățeniei și acordării de azil politic de pe lângă președintele Republicii Moldova, în care au fost examinate detaliat condițiiile legale de acordare a cetățeniei lui Traian Băsescu.

Igor Dodon amintește că, înainte de a fi președinte, în calitate de deputat al Parlamentului Republicii Moldova, a spus că cetățenia i-a fost acordată ”în mod ilegal” fostului președinte al României.

”Traian Băsescu a îndemnat în repetate rânduri la lichidarea statalității Republicii Moldova prin anexare la România. Încă din perioada aflării sale în exercițiul funcției de președinte al României, acesta a refuzat să recunoască statalitatea moldovenească și existența poporului moldovenesc. Toate cele menționate vin în gravă contradicție cu prevederile legii supreme – Constituția Republicii Moldova. Mai mult decât atât, în cadrul procedurii de acordare a cetățeniei RM lui Băsescu, au fost ignorate numeroase avize din partea mai multor instituții, inclusiv faptul existenței urmăririi penale”, continuă președintele Republicii Moldova.

FOTO Igor Dodon i-a retras cetățenia moldovenească lui Traian Băsescu

Dodon spune că, prin retragerea cetățeniei Republicii Moldova lui Traian Băsescu, repară încălcarea legii, comisă de fostul președinte.

Codul Fiscal, modificat din nou: Pensiile sub 2.000 lei neimpozitate, plafonul de 5 salarii brute va fi eliminat la CASS, care nu se va plăti pentru chirii sau dobânzi CITEȘTE ȘI Codul Fiscal, modificat din nou: Pensiile sub 2.000 lei neimpozitate, plafonul de 5 salarii brute va fi eliminat la CASS, care nu se va plăti pentru chirii sau dobânzi

”Respectul față de Republica Moldova, față de poporul nostru, față de istoria noastră de secole, față de suveranitatea și independența noastră va fi în continuare o preocupare de bază pe parcursul mandatului oferit de popor. Și oricine atentează la aceste valori și realități va avea de suportat consecințele care se impun conform legii”, încheie Igor Dodon.

În 3 noiembrie 2016, Traian Băsescu, alături de soția sa, Maria, a depus, jurământul ca cetățean moldovean, evenimentul având loc la Ambasada Republicii Moldova la București. Fostul șef al statului român a votat, în 13 noiembrie, la al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, el susținând-o pe Maia Sandu.

În 15 noiembrie, Traian Băsescu declara, la Brașov, răspunzând unei întrebări, că nu îi este teamă că va pierde cetățenia moldoveană, iar dacă noul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, va decide să-i retragă cetățenia, îl va da în judecată.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
igor dodon
traian băsescu