Germania ar putea fi nevoită să-și majoreze contribuția la bugetul Uniunii Europene cu 4,5 miliarde de euro atât în 2019, cât și în 2020 după ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, potrivit unui raport intern al Ministerului Finanțelor de la Berlin, publicat sâmbătă, relatează Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Germania, cea mai mare economie europeană, are în prezent cea mai mare contribuție la bugetul UE, de peste 15 miliarde euro pe an, potrivit News.ro.
Potrivit publicației germane Der Spiegel, pierderea celui de-al doilea mare contribuitor la bugetul UE, Marea Britanie, ar însemna că ponderea Germaniei în produsul intern brut (PIB) al Uniunii Europene va crește la 25% după Brexit, de la 21% în prezent.
În 2015, Germania a virat la bugetul UE cu 15,6 miliarde euro mai mult decât a încasat, fiind urmată de Marea Britanie, cu o contribuție netă de 12,7 miliarde euro. Cel mai mare beneficiar al bugetului comun european este Polonia, care a primit 10,4 miliarde euro net anul trecut.
CITEȘTE ȘI Germania a obținut un excedent comercial sub așteptări în iulie, din cauza scăderii exporturilorDocumentul Ministerului Finanțelor din Germania, realizat la cererea ministrului de resort, Wolfgang Schaeuble, menționează că suma suplimentară de 4,5 miliarde euro nu include eventuale ajustări compensatorii ale bugetului european, care ar putea reduce impactul financiar al Brexit-ului.
În iunie, ministerul german al Finanțelor a realizat un proiect de reformă care prevede reguli bugetare mai stricte pentru statele membre ale UE și reducerea dimensiunii Comisiei Europene, ca urmare a votului pro-Brexit din Marea Britanie.