Amazon MSL România, cu sediul în București, una din cele patru firme locale ale gigantului american Amazon, cu activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client), și-a majorat capitalul social cu 18,99 milioane de lei, la 20,46 milioane de lei, prin aport în numerar al asociaților.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Firma este controlată de Amazon.com Sales (SUA) - 99% și Amazon Int'l (SUA) - 1%.
Gigantul american mai deține pe piața locală Amazon Data Services Romania, Amazon Development Center (Romania) și Amazon Web Services EMEA SARL Luxemburg Sucursala București, companie înființată în partea a doua a anului 2020.
Pe plan global, Amazon a înregistrat în 2020 vânzări de 386 miliarde de dolari. Lansat în iulie 1995, Amazon este cel mai puternic retailer online și unul dintre cei mai mari investitori în cercetare și dezvoltare la nivel mondial.