Volumul investițiilor imobiliare din România s-au situat în prima jumătate a acestui an la 359 de milioane de euro, de trei ori mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut, când au fost investite doar 107 milioane de euro, potrivit unui raport al firmei de consultanță imobiliară CBRE.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Proprietățile din retail și din sectorul birouri au fost cele mai tranzacționate în primul semestru al lui 2016, cu o pondere de 88% din totalul investițiilor.
De asemenea, investițiile străine continuă să fie predominante pe piață de real estate din România, ponderea capitalului autohton fiind de doar 1% din total.
“Mai multe tranzacții substanțiale pe cale a fi finalizate în acest an arată că anul 2016 are un potential cert de a depăși performanțele lui 2015, în timp ce volumul total de proprietăți cu potential de tranzacționare indică o creștere continuă a investițiilor în real estate în următoarele 18 luni”, apreciază Robert Paulson, Head of Investment Properties, CBRE România.
Cele mai mari cinci tranzacții înregistrate în prima jumătate a lui 2016 reprezintă peste 80% din volumul investițional total.
Potrivit CBRE, cea mai mare tranzacție din primul semestru a fost achiziția Sibiu Shopping Center din iunie, în valoare de 100 de milioane de euro.