Actorul Will Ferrell a anunțat că părăsește Facebook din cauza scandalului Cambridge Analytica, urmând ca până vineri să își șteargă contul de pe platforma de socializare.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Will Ferrell are 10,1 milioane de fani pe Facebook, însă el critică acum că felul în care compania a gestionat datele utilizatorilor, scrie News.ro.
„Știu că nu sunt singur când spun că am fost foarte deranjat să aflu despre felul greșit în care Cambridge Analytica a folosit informații despre milioane de utilizatori Facebook pentru a submina democrația noastră și încălca intimitatea cetățenilor”, a scris el. „Nu mai pot să folosesc serviciul unei companii care permite răspândirea propagandei și care o folosește față de cei mai vulnerabili”.
În mesajul său, actorul în vârstă de 50 de ani recunoaște și că a avut „mereu p aversiune față de social media” și că a început să folosească platforma ca suport pentru promovarea proiectului său „Funny or Die”. Ferrell nu are conturi pe Instagram și nici pe Twitter.
Între cei care și-au anunțat retragerea de pe Facebook în urma scandalului se numără trupa Massive Attack, revista Playboy, Tesla Motors și SpaceX.