Cinema City România își redeschide vineri, 11 septembrie, cinematografele din întreaga țară - 26 de multiplexuri, cu un total de 233 de săli, în 19 orașe.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Biletele pentru prima săptămână cinematografică au fost puse deja în vânzare.
CITEȘTE ȘI Wizz Air lansează noi rute, spre România și Republica Moldova Cinema City reprezintă cel mai mare operator de cinematografe din România și face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanț de cinematografe pe plan mondial.
Cinema City România operează 26 de multiplexuri, cu un total de 237 de săli, în 19 orașe din țară: București, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanța, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galați, Iași, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș și Timișoara.