FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit?

FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit?
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 7 iul 2020

În timp ce în industria fashion media gradului de satisfație se învârte în jurul valorii de 85%, SARTO bespoke, unul dintre puținele ateliere autentice de croitorie pentru bărbați reușește să atingă un spectaculos 97%, în urma unui audit intern. Cum a reușit un brand românesc să obțină această performanță?

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La baza strategiei se află trei piloni: brandul, clientul și industria.

BRANDUL

În cei peste 9 ani de când s-a lansat pe piață, atelierul SARTO bespoke s-a poziționat premium prin experiența oferită clienților, prin calitatea excepțională a tuturor produselor care ies din atelier și prin continua adaptare la cerințele pieței, pentru a atinge toate așteptările clienților.

FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit?

“Din experiența noastră, o problemă a satisfacției clientului este setarea unor așteptări nerealiste, iar discuția inițială dintre un viitor client și consilierii noștri are chiar acest obiectiv: oferirea suportului necesar pentru setarea unor așteptări corecte, care să-l avantajeze în totalite pe client. De exemplu, sunt clienți care își doresc ca viitoarea ținută să le pună anumite trăsături în valoare – de la înălțime până la suplețe. Prin discuția amănunțită cu clientul, consilierul reușește să sustragă toate aceste nevoi și să-i propună stofele și țesăturile potrivite pentru a se simți confortabil, într-o ținută impecabilă.”, spune Matei Ladea Marketing Director, SARTO bespoke. 

FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit?

Având ca motto “haina nu îl face pe om, dar spune o poveste despre acesta” esența brandului românesc SARTO bespoke este depășirea continuă a standardelor de calitate stabilite la nivel macro, prin consolidarea unui parteneriat bazat pe încredere cu fiecare client care își dorește produse unice, realizate la comandă. Piesele bespoke confecționate de la zero în atelierul propriu pe tiparul clientului sunt “specialitatea casei”.

FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit?

Pe lângă parteneriatul, discreția și profesionalismul care stau la baza relației cu fiecare client în parte, SARTO bespoke este alături de comunitatea sa și dincolo de ușile atelierului. Prin participarea la evenimente relevante pentru publicul său țintă precum cel din zona golf-ului, sailing-ului, masinilor clasice, evenimente de nișă dedicate profesionistilor precum Gala Juridice și evenimente de fashion cu tradiție în piață, cum ar fi Gala Luxury, consilierii SARTO bespoke au o imagine de ansamblu asupra vieții hainelor create, reușind astfel să prevadă anumite aspecte legate de funcționalitate chiar de la prima discuție cu clientul.

FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit?

Adaptarea continuă la cerințele pieței este o provocare pentru multe business-uri, însă pentru SARTO bespoke este o strategie în sine. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienților săi, atelierul a funcționat normal în toată perioada de lockdown, prioritare fiind siguranța tuturor celor care calcă pragul atelierului.  În continuare, toate măsurile de siguranță luate respectă recomandările autorităților, iar activitatea s-a desfășurat și se desfășoară în condiții optime atât pentru clienți cât și pentru echipa SARTO bespoke.   

FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit?

viewscnt
Afla mai multe despre
sarto bespoke
croitorie pentru barbati