Cele mai populare francize ale studioului Disney, Marvel, Frozen și Star Wars, vor fi protagonistele viitorului sezon al parcului tematic Disneyland din Paris, care pune accentul pe tehnologie și designul digital pentru o experiență completă, relatează EFE.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Directorul operativ al parcului, Daniel Delcourt, a subliniat la prezentarea sezonului 2020, desfășurată marți la Paris, importanța reînnoirii tematicii anunțând noile atracții și spectacole ale sezonului 2020.
Un rol special în sezonul viitor îl vor avea și personajele și efectele speciale din saga 'Star Wars', cu un spectacol nocturn de sunete și lumină ce va avea loc din ianuarie până în martie 2020, scrie Agerpres.
După primul sezon al festivalului Regele Leu și al Junglei de anul acesta, parcul va celebra vara viitoare a doua ediție a acestui spectacol muzical.
Parcul Disneyland din Paris, care primește anual 15 milioane de vizitatori, dorește diversificarea atracțiilor sale, incorporând noi tematici pentru a atrage publicul de orice vârstă, potrivit organizatorilor.