„Music”, debutul regizoral al cântăreței Sia, și Rudy Giuliani au primit anul acesta trofee Zmeura de Aur, distincții care recompensează cele mai slabe prestații actoricești și filme din anul precendent.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
După ce a atras un val de critici pentru felul în care portretizează persoanele cu tulburări din spectrul autist, „Music” este „marele câștigător” al premiilor Zmeura de Aur 2021, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III)Filmul, care a primit două nominalizări la Globurile de Aur de anul acesta, s-a impus la categoriile regie (Sia), actriță (Kate Hudson) și actriță în rol secundar (Maddie Ziegler).
Documentarul „Absolute Proof” al lui Mike Lindell a fost desemnat cel mai prost film, iar regizorul a fost ales și cel mai slab actor.
CITEȘTE ȘI Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transferRudy Giuliani a fost ales cel mai prost actor în rol secundar, pentru apariția în „Borat Subsequent Moviefilm”, care i-a adus și premiul categoriei „cea mai proastă combinație” - Maria Bakalova & Rudy Giuliani.
CITEȘTE ȘI VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Ionuț Nedea, Litoralulromanesc.ro: Statul trebuie să promoveze destinațiile românești pentru turiștii români și străini. Exceptarea măsurii de purtare a măștii la plajăAu mai fost premiate „Dolittle”, drept cel mai prost remake sau continuare, și drama romantică „365 Days”, pentru cel mai prost scenariu.