Vreme de iarnă se anunță în majoritatea regiunilor în următoarele zile. Temperaturile vor scădea, iar ninsori sunt așteptate la munte, în timp ce în restul regiunilor vor preodomina ploile și lapovița.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), miercuri,16 martie, vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării. Cerul va avea înnorări și se vor semnala precipitații în jumătatea de sud-vest și pe arii mai restrânse în restul teritoriului, scrie Adevarul.
CITEȘTE ȘI Vânzările de CD-uri au crescut în SUA pentru prima oară în 18 aniLa munte vor predomina ninsorile, iar în celelalte regiuni vor fi ploi și trecător lapoviță și ninsoare. Izolat vor fi condiții polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-est și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 12 grade Celsius, iar cele minime între minus 5 și 2 grade Celsius.
La București, miercuri, 16 martie, cerul va fi mai mult noros și temporar se vor semnala precipitații sub formă de ploaie, cu probabilitate ridicată de transformare în lapoviță sau ninsoare, anunță ANM. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe parcursul nopții. Temperatura maximă va fi de 6-8 grade Celsius, iar cea minimă de 0-1 grad Celsius.
Joi se face și mai frig. Conform meteorologilor, vremea se va menține mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă în majoritatea regiunilor. Cerul va avea înnorări, iar local și temporar se vor semnala precipitații, cu o probabilitate mai mare în jumãtatea de sud-vest a țării. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare la munte și mixte în rest.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste, în sud-est și izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 0-10 grade Celsius, iar cele minime, între minus 10 și 0 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.
Și în Capitală, probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată în prima parte a intervalului. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 4-6 grade Celsius, iar cea minimă de minus 6 - minus 4 grade Celsius.
Conform prognozei ANM pentru următoarele două săptămâni, perioada 14 - 27 martie, vremea va fi capricioasă. Va predomina în general o vreme rece în majoritatea regiunilor, în timp ce precipitațiile vor apărea atât în cursul acestei săptămâni, cât și după 23 martie, în unele zone.
Astfel, în săptămâna 14.03.2022 – 21.03.2022, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-estice. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.
În săptămâna 21.03.2022 – 28.03.2022, temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.