Box office-ul nord-american a înregistrat, în anul 2016, încasări de 11,4 miliarde de dolari, reprezentând cele mai mari venituri pe an realizate în istorie, scrie Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Pentru 2015, suma înregistrată a fost de 11,1 miliarde de dolari, arată news.ro.
Filmul cu cele mai mare încasări în 2016 a fost ”Finding Dory”, care a ajuns la 483,3 milioane de dolari în Statele Unite și Canada, potrivit comScore.
Pelicula ”Rogue One: O poveste Star Wars/ Rogue One: A Star Wars Story”, primul lungmetraj independent desprins din franciza ”Războiul stelelor”, lansată pe 16 decembrie, a încheiat anul pe locul al doilea.
Disney a avut, în 2016, șase filme între primele zece cu cele mai mari încasări, între care ”Captain America: Civil War”, care a strâns 408 milioane de dolari.
În weekendul de Anul Nou, lungmetrajul ”Rogue One: O poveste Star Wars/ Rogue One: A Star Wars Story” s-a menținut pe primul loc în box office-ul nord american, cu încasări de 49,7 milioane de dolari.