Serialul „House of the Dragon”, derivat din „Game of Thrones”, este posibil să fie lansat în 2022, a declarat miercuri, la un eveniment media, Casey Bloys, șef de programe la HBO, informează Variety.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Bloys a subliniat că 2022 este cea mai bună estimare pe care o poate da, având în vedere că proiectul este în dezvoltare și nu a fost stabilită o dată de începere a producției, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Actorul Mark Hamill, celebru pentru rolul Luke Skywalker din Star Wars, renunță la FacebookCreat de George R.R. Martin și Ryan Condal, „House of the Dragon” este bazat pe romanul „Fire & Blood”, iar acțiunea este plasată cu 300 de ani înaintea evenimentelor din „Game of Thrones”.
„Chiar acum lucrează la poveste”, a spus Bloys. „Părerea mea este că îl vom vedea în 2022”.
Serialul, așa cum a fost anunțat anul trecut, va fi disponibil pe HBO și HBO Max, platformă ce urmează să fie lansată în luna mai.