Etapa rezolvării contestațiilor din programul Start-Up Nation 2018 va fi finalizată săptămâna viitoare, astfel că pe 15 iulie va fi publicată lista beneficiarilor finali, a declarat, sâmbătă, Ștefan Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, la Antena 3.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"Au fost semnate peste 7.000 de contracte. Suntem în etapa de evaluare a contestațiilor, care va fi finalizată săptămâna viitoare, pentru că avem 20 de zile lucrătoare în procedură și pe 15 poate fi afișată lista finală. Dar deja pentru cei care au fost admiși, contractele sunt în plină derulare și se semnează în toate cele nouă agenții regionale aceste contracte", a spus ministrul, citat de Agerpres.
El a subliniat că antreprenorii care s-au înscris în această ediție a programului au posibilitatea de a cere avans, pentru care există sume suficiente la buget.
"Avem nevoie de credite bugetare în cazul în care se dorește acest avans. Deci acești bani sunt la buget astăzi. Experiența însă ne arată un lucru: majoritatea 90% din cei din 2017, au mers pe credit liber, iar ofertele băncilor partenere sunt foarte tentante", a mai spus Oprea.
Un număr de 33.514 de proiecte de afaceri au fost înscrise în programul Start-up Nation 2018.