Un număr de 481 de persoane au fost reținute și chestionate sâmbătă de poliție, în Paris, iar 211 se află în custodie, potrivit celor mai recente cifre anunțate de guvernul francez. Prim-ministrul Edouard Philippe a apreciat intervenția forțelor de ordine drept una remarcabilă.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
La finalul întâlnirii celulei de criză de la Ministerul de Interne, Philippe a mulțumit forțelor de ordine, pentru „intervenția remarcabilă”, dar și cetățenilor calmi. El a anunțat că 481 de persoane au fost chestionate de poliție până la acest moment și că 211 se află în custodie.
În jurul orei locale 10.00, în fața perimetrului securizat de la Arcul de Triumf din Paris erau adunate peste o mie de persoane, scrie News.ro.
În apropiere de Champs-Elysées, poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de „veste galbene”, iar mai mulți oameni au fost opriți să ajungă în Place de l'Etoile, pentru că au refuzat să își dea jos căștile, măștile și cagulele.
Manifestațiile anti-guvernamentale ale „vestelor galbene” de astăzi - numite „Actul patru” - au făcut ca unele stații de metrou, Turnul Eiffel, muzeul Luvru și mai multe magazine mari să fie închise, la fel și numeroase restaurante.
În alte orașe franceze au fost organizate manifestări similare, unde nu au fost înregistrate incidente, momentan.