Abrogarea recursului compensatoriu a fost votată miercuri de Camera Deputaților, care este Cameră decizională în acest caz. S-au înregistrat 272 de voturi „pentru”.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Propunerea legislativă de abrogare a Legii nr.169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, de modificare a Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, referitoare la recursul compensatoriu, a fost vitată de de 272 de deputați, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Aviz: Jurnaliștii, dar și tehnicienii din mass-media, scutiți de impozit pe venit, pe motiv că presa se află într-o situație economică dificilăS-au înregistrat și 5 abțineri.
Camera Deputaților este cameră decizională în acest caz.
Legea va fi trimisă la Președinție pentru promulgare.