Președintele Klaus Iohannis a propus formarea unui guvern în întregime tehnocrat, a anunțat copreședintele PNL, Alina Gorghiu, la finalul discuției de luni cu șeful statului, precizând că liberalii sunt de acord cu această opțiune și nu mai insistă pentru alegeri anticipate, nesusținute de celelalte partide.
Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Viitorul guvern va fi format astfel din miniștri tehnocrați și va fi condus de un prim-ministru tot tehnocrat, care nu va fi membru al unui partid.
Spunând că vrea să elimine "orice dubiu", Gorghiu a precizat că Iohannis nu va accepta propunerea PSD, și anume ca funcția de prim-ministru să fie preluată de Liviu Voinea.
Președintele Klaus Iohannis a chemat din nou partidele parlamentare la consultări privind desemnarea noului prim-ministru, primele discuții fiind organizate luni cu reprezentanții PSD și cei ai PNL.
Marți, vor fi inițiate consultări cu reprezentanții UDMR, UNPR, ALDE și cei ai minorităților naționale.
Formarea unui guvern de tehnocrați a fost principala variantă luată în calcul de către politicieni după prima rundă de consultări, desfășurată săptămâna trecută, cel mai vehiculat nume ca viitor prim-ministru fiind Dacian Cioloș, fost comisar european pentru Agricultură.