După ce a arătat că este necesară o implicare a bisericii în campania de vaccinare, mai ales în mediul rural, premierul Cîțu a făcut apel și la companiile din mediul privat să sprijine vaccinarea anti-Covid.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
”Fac epel la mediul privat și la antreprenori să susțină campania de vaccinare”, a arătat Cîțu.
CITEȘTE ȘI Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), program de colectare selectivă a deșeurilor în școli, lansat deja în București, se extinde în Brașov. Obiectiv: implementarea în toate școlile din România până la finalul lui 2025Acesta a subliniat, după cum a fost anunțat la Profit Health.forum, că vor exista centre de vaccinare pentru companiile mari, precum și faptul că este nevoie de vaccinare pentru relaxarea restricțiilor și relansarea economică.
În acest sens, premierul a semnat miercuri decizia de înființare a comitetului pentru ”revenirea la normalitate” a României, a anunțat Florin Cîțu.