Hackeri susținuți de statul rus încearcă să fure cercetări referitoare la vaccinuri și tratamente pentru Covid-19 de la instituții academice și farmaceutice din toată lumea, a anunțat joi National Cyber Security Centre (NCSC) din Marea Britanie, transmite Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Un comunicat comun al Marii Britanii, Statelor Unite și Canadei a atribuit atacurile grupului APT29, cunoscut și sub numele de ‘Cozy Bear’, despre care afirmă că aproape sigur operează în cadrul serviciilor ruse de spionaj, arată news.ro.
”Condamnăm aceste atacuri josnice împotriva celor care desfăoară o activitate vitală pentru a combate pandemia de coronavirus”, a declarat directorul pentru operațiuni al NCSC, Paul Chichester.
Agenția rusă RIA l-a citat pe purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, afirmând că Kremlinul respinge acuzațiile Londrei, despre care a spus că nu sunt susținute de dovezile corespunzătoare.
CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Protest fără măști de protecție în fața Guvernului, față de ”dictatura sanitară”Într-un anunț separat, Marea Britanie a acuzat ”actorii ruși” că au încercat să intervină în alegerile din 2019, încercând să răspândească online documente. Ministerul de Externe al Rusiei a declarat că aceste acuzații sunt ”neclare și contradictorii”.
Săptămâna viitoare, Marea Britanie urmează să publice un raport mult-așteptat asupra influenței rusești în politica britanică.
Ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a declarat că este ”complet inacceptabil” ca serviciile de informații ruse să vizeze activitățile referitoare la pandemie.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Deal-ul politic PSD-PNL, concretizat: Nicu Marcu de la Curtea de Conturi este candidatul unic avizat pentru șefia ASF. "Decizia de suspendare a tranzacționării companiilor de stat - inspirată. ASF să fie un bulldog al fondurilor de pensii"”În timp ce alții își urmăresc interesele egoiste cu un comportament nechibzuit, Marea Britanie și aliații săi continuă munca grea de a găsi un vaccin și de a proteja sănătatea globală”, a afirmat acesta într-un comunicat. Ministrul a spus că Marea Britanie va colabora cu aliații săi pentru ca făptații să fie trași la răspundere.
NCSC a declarat că atacurile grupului au continuat și au folosit o varietate de instrumente și tehnici, inclusiv spear-phishing și malware personalizate.
"APT29 va continua probabil să vizeze organizațiile implicate în cercetarea și dezvoltarea unui vaccin pentru Covid-19, deoarece încearcă să răspundă la întrebări suplimentare referitoare la pandemie", se arată în declarația NCSC.
Autoritățile canadiene au declarat că atacurile împiedică eforturile de răspuns și că riscurile pentru organizațiile de sănătate sunt crescute. Serviciile de informații ale Canadei și centrul de amenințare cibernetică au sfătuit instituțiile să ia măsuri pentru a se proteja.
Marea Britanie și Statele Unite au declarat, în luna mai, că rețelele de hackeri vizează organizațiile naționale și internaționale care lucrează la măsuri împotriva pandemiei. Dar astfel de atacuri nu au fost anterior conectate explicit la statul rus.
Grupul Cozy Bear, asociat guvernului rus, este suspectat că a atacat Partidul Democrat înainte de alegerile din 2016 din SUA.